O unire ce ridică multe întrebări

Converse in other languages not covered above. All forum Rules apply. No polemics. No heated discussions. No name-calling.
Post Reply
User avatar
Jean-Serge
Protoposter
Posts: 1381
Joined: Fri 1 April 2005 11:04 am
Location: Paris (France)
Contact:

O unire ce ridică multe întrebări

Post by Jean-Serge »

O unire ce ridică multe întrebări

Scrisoare deschisă

În Duminica a Treia a Postului Mare 10/23 martie 2014 am fost martori la împreuna-slujire a

– GOC-Calinic unit în 19 martie 2014 cu ‘Sinodul în Rezistenţă’ din Grecia
– ROCOR-Agatanghel
– Biserica de Stil Vechi din Bulgaria
– Biserica de Stil Vechi din România

Aceste patru jurisdicţii sunt aşadar în comuniune. Totuşi, această unire ridică multe întrebări. Unele dintre ele sunt expuse în această scrisoare deschisă, adresată tuturor membrilor jurisdicţiilor amintite mai sus, ierarhi, clerici, monahi şi mireni.

Unul din temeiurile acestei uniri şi comuniuni este documentul intitulat: “Adevărata Biserică Ortodoxă în opoziţie cu erezia ecumenismului” ce tratează chestiunile ecleziologice, pe care îl vom denumi în cele ce urmează “documentul” sau “acordul”. Documentul, foarte aşteptat, a fost pus la dispoziţie în cele din urmă abia în după-amiaza zilei de 22 martie 2014. Se ştia de fapt că fusese finalizat cu cel puţin trei zile înainte, iar motivul unei asemenea întârzieri este destul de surprinzător. Totuşi, cititorii de limbă engleză aveau deja o idee bine conturată despre acest document, datorită unei ‘scurgeri de informaţii’, adică o versiune a acestuia apărută pe internet pe site-ul ‘Ştiri din Catacombe’ în 20 martie 2014.

Regretăm publicarea târzie a acestui document şi faptul că nu a fost împărtăşit credincioşilor înainte de aprobarea formală, astfel încât cei ce l-ar fi citit să poată veni cu întrebările şi comentariile lor. Prin aceasta comisia inter-sinodală ar fi putut să înţeleagă cum ar fi fost perceput practic textul de către citiorii obişnuiţi, şi ar fi putut să-şi îmbunătăţească activitatea. Se ştie că atunci când lucrezi mult pe un text, totul ţi se pare limpede, însă acelaşi text se poate dovedi foarte neclar pentru cei ce-l citesc pentru prima dată.

Mai mult decât atât, o publicare prealabilă ar fi fost liniştitoare şi potrivită cugetului Ortodox, căci “Păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, ce voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi” (Enciclica Patriarhilor Răsăriteni, 1848).

Însufleţiţi de dorinţa păzirii Credinţei, am citit documentul cu atenţie. Îl considerăm a fi unul foarte bun cu excepţia unui punct, care deşi pare a fi singurul, ni se pare a fi foarte grav şi periculos; acest punct ne-a şi determinat să redactăm această scrisoare.

Principalul ţel al acestei scrisori deschise este acela de a cere o clarificare oficială urgentă, având aceeaşi valoare cu cea a documentului ecleziologic. Căci fireşte, în cele din urmă doar documentele oficiale contează. Al doilea ţel este acela de a înştiinţa toţi Adevăraţii Ortodocşi de riscurile posibile ale acestui acord ecleziologic, astfel încât să poată lua toate măsurile ce sunt de trebuinţă.

Punctul critic este următorul pasaj privitor la “Ortodoxia Mondială” numită în document “Ortodoxia oficială” (sublinierile ne aparţin):

VI. Întoarcerea la Adevărata Ortodoxie

  1. În acceptarea ereticilor și schismaticilor care se pocăiesc Sinoadele Ecumenice și Locale ale Bisericii, în afară de principiul scumpătăţii, au aplicat din când în când așa-numitul principiu al iconomiei, o practică canonică și pastorală, în conformitate cu care este posibil să se facă o despărţire temporară de la litera Sfintelor Canoane, fără a încălca duhul lor.

  2. Cu toate acestea, iconomia cu siguranță nu poate permite, niciodată și în nici un caz, amnistierea oricărui păcat sau oricărui compromis cu privire la “Mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței”, din moment ce iconomia are drept scop în mod clar și exclusiv, într-un duh de iubire de oameni, înlesnirea mântuirii sufletelor, pentru care a murit Hristos.

  3. Aplicarea iconomiei în ceea ce privește primirea ereticilor și schismaticilor în comuniune cu Biserica, nu înseamnă că Biserica recunoaște validitatea și existența tainelor lor, care sunt săvârșite în afara granițelor ei canonice și harismatice.

  4. Sfânta Biserică Ortodoxă nu a recunoscut niciodată, nici prin exactitate, nici prin iconomie, tainele săvârșite complet în afara ei în mod absolut și de la distanță, deoarece cei care săvârșesc sau iau parte la aceste taine rămân în sânul comunității lor eretice sau schismatice.

  5. Pentru punerea în aplicare a iconomiei în primirea unor persoane sau grupări din afara ei prin pocăință, Biserica Ortodoxă acceptă numai forma tainei de la eretici sau schismatici, cu condiția, desigur, că acest lucru a fost păstrat nealterat, dar dă viață acestei forme prin Harul Duhului Sfânt care există în ea (Biserica Ortodoxă) prin intermediul purtătorilor plinătății ei, anume a episcopilor ortodocși.

  6. În special, în ceea ce privește tainele săvârșite în așa-numitele Biserici Ortodoxe oficiale, Adevărata Biserică Ortodoxă, în granițele grijii sale pastorale, nu adeverește validitatea acestora, nici în ceea ce privește eficacitatea mântuitoare a acestora, mai ales în vederea convocării unui Mare Sinod a Adevăratei Ortodoxii, în special pentru cei care sunt în comuniune “conștientă” cu ecumenismul sincretist și cu serghianismul, chiar dacă aceasta (Adevărata Biserică Ortodoxă) nu repetă neapărat aceste taine celor care intră în comuniune cu ea prin pocăință.

  7. În orice caz este sigur că atunci când se atacă puritatea dogmei Bisericii, ca urmare slăbește legătura încontestabilă dintre Mărturisire, Sobornicitate și Comuniune sau se rupe complet, iar consecințele tainice și mântuitoare sunt foarte serioase și foarte grave, prevăzute în mod clar de tradiția apostolică, patristică și sinodală.

Acest punct VI-6 se arată a fi deosebit de critic şi periculos pentru noi. Pentru a analiza lucrurile, este esenţial să le luăm în considerare dintr-o perspectivă mai largă, fără a ne limita doar la ultimii 100 de ani şi doar la contexul Greciei. Documentul însuşi afirmă că Bisericile oficiale sunt în
“procesul de apostazie sincretistă, de tip serghianist și ecumenist, un proces anti-bisericesc și anti-canonic, care a fost promovat sau permis sinodal de Ierarhii lor, cu care Ortodoxia Adevărată nu poate avea nici un fel de comuniune în rugăciune, în Sfintele Taine sau administrativă, în concordanță cu principiile ei eclesiologice cu privire la “episcopii falşi” și “învățătorii mincinoși”. (IV-6)

Aşa cum au arătat mulţi, acest proces se petrece de 90 de ani. După o astfel de observaţie, ortodoxia oficială este prin urmare defnită ca fiind în afara Bisericii, cu toate consecinţele ce le provoacă. În termenii harului sfinţitor (harul împărtăşit prin Sfintele Taine), aceasta implică absenţa totală a harului sfinţitor, aşa cum lasă să se înţeleagă declaraţia comună ecleziologică atunci când afirmă:
“consecințele tainice și mântuitoare sunt foarte serioase și foarte grave, prevăzute în mod clar de tradiția apostolică, patristică și sinodală”. (VI-7)

Însă documentul sugerează numai. Şi o face într-un fel în care afirmaţia anterioară este anulată de cea din paragraful VI-6:

În special, în ceea ce privește tainele săvârșite în așa-numitele Biserici Ortodoxe oficiale, Adevărata Biserică Ortodoxă, în granițele grijii sale pastorale, nu adeverește validitatea acestora, nici în ceea ce privește eficacitatea mântuitoare a acestora, mai ales în vederea convocării unui Mare Sinod a Adevăratei Ortodoxii, în special pentru cei care sunt în comuniune “conștientă” cu ecumenismul sincretist și cu serghianismul, chiar dacă aceasta (Adevărata Biserică Ortodoxă) nu repetă neapărat aceste taine celor care intră în comuniune cu ea prin pocăință.

Ne aflăm acum în situaţia în care Adevărata Biserică Ortodoxă “nu poate afirma că tainele ortodoxiei oficiale sund valide şi mântuitoare, ceea ce înseamnă că nu poate afirma că ele nu sunt”, aşa cum scria un comentator pe internet. Pentru a putea face aceasta, trebuie să aşteptăm un Mare Sinod. Aceast fapt este uimitor, de vreme ce principiul lipsei harului sfinţitor în Taine în afara Bisericii este o învăţătură bine-statornicită, precum se aminteşte în acelaşi document. De pildă Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli porunceşte:

Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul? [Apostolic, can. 47, 68; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Cartagina, can. 1, 6, 15; Vasilie, can. 1, 20, 47, 2].

Tâlcuire
Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către episcopi şi prezbiteri, doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce, din rătăcirea lor. Pentru aceasta şi canonul acesta rânduieşte, că, oricare episcop, sau prezbiter, ar primi ca de drept şi adevărat botezul ereticilor sau jertfa ceea ce se proaduce de dânşii, unul ca acesta, poruncim ca să se caterisească. Fiindcă ce conglăsuire are Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau şi ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia lor. Că cei ce binevoiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit?

Acest canon, a fost întărit de Sinodul de la Trulan. Urmând rânduielilor statornicite din vechime, singura certitudine pe care o poate oferi Adevărata Biserică Ortodoxă şi trebuieşte să o ofere este aceea a lipsei harului în tainele bisericilor oficiale, însă nu o face în acest document. Dimpotrivă, prin afirmaţia “În special, în ceea ce privește tainele săvârșite în așa-numitele Biserici Ortodoxe oficiale, Adevărata Biserică Ortodoxă, în granițele grijii sale pastorale, nu adeverește validitatea acestora, nici în ceea ce privește eficacitatea mântuitoare a acestora” deschide o poartă periculoasă, o spărtură în cetate.

Într-adevăr, dacă nu putem afirma că tainele bisericii oficiale sunt valide şi mântuitoare, aceasta înseamnă că nu putem afirma că ele nu sunt. Practic vorbind, aceasta ar permite credincioşilor Adevăraţi Ortodocşi să creadă şi să afirme că există har în Biserica oficială. Cel puţin aşa ni se pare această formulare. Aşadar, prima noastră întrebare este următoarea: permite acest document credincioşilor Adevăraţi Ortodocşi să creadă în existenţa harului în Bisericle oficiale? (Întebarea № 1). Dacă este aşa, atunci se descide cutia pandorei cu o seamă de contradicţii teribile.

  • Contradicţia cu practica Bisericii de a tăgădui tainele ereticilor şi de a osândi pe cei ce au o asemenea părere greşită prin pedeapsă canonică. Ce se va întâmpla dacă cineva îşi va afirma acum credinţa în existenţa harului în actuala Ortodoxie Mondială întemeindu-se pe acest document ecleziologic şi pe mai-nainte pomenita frază ambiguă? Va mai fi cu putinţă a fi caterisit dacă este episcop ori se va mai cere excomunicarea sa dacă este mirean, după cum porunceşte Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli? (Întrebarea № 2)

  • Contradicţia cu Anatema Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) împotriva ereziei ecumenismului , care anatemizează pe cei ce cred că există taine lucrătoare în afara Bisericii. Vor fi şi sunt îngăduite în Adevărata Biserică Ortodoxă persoane ce cred în existenţa harului în Bisericile oficiale? (Întrebarea № 3)

  • Contradicţia cu Enciclicile Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia din anii 1935, 1950 şi 1974 în care se afirmă lipsa existenţei harului sfinţitor în Biserica de Stat a Greciei. În fapt, acest document ecleziologic decide să nu facă o declaraţie clară cu privire la lipsa harului în Bisericile oficiale, dechizând (după câte se pare) posibilitatea credinţei că harul sfinţitor este prezent în Bisericile oficiale. Acum, de vreme ce Biserica de Stat a Greciei este parte a Ortodoxiei Mondiale, ni se permite să credem că Biserica de Stat a Greciei păstrează un anumit har în taine, ceea ce ar fi în totală contradicţie cu Enciclicile din 1935, ‘50 şi ‘74? (Întrebarea № 4)

  • Dacă aceste Enciclice din anii 1935, 1950 şi 1974 sunt valabile, lipsa harului în Biserica oficială este atunci adeverită. Poate fi însă cu putinţă să credem că harul sfinţitor este prezent în taine în afara cazului distinct al Bisericii oficiale a Greciei? (Întrebarea № 5). Dacă este aşa, atunci este atât de diferit nou-calendarismul din Grecia de nou-calendarismul din Constantinopol, România, Antiohia, Alexandria, Finlanda şi Cehia, încât aceste biserici ale Ortodoxiei Mondiale să poată avea har sfinţitor în taine? (Întrebarea № 6).

  • Contradicţia cu anatema din 1987 împotriva lui Chiprian de Fili datorată faptului că propovăduia existenţa harului în Biserica de Stat a Greciei. Vă rugăm să ne corectaţi dacă avem o înţelegere greşită asupra acestei anateme; textul complet se găseşte numai în limba greacă. Este vreo contradicţie între document şi această anatema? (Întrebarea № 7). Ne puteţi explica de asemenea, cu toate detaliile teologice, în ce condiţii poate fi slujită o panihidă pentru Chiprian de Fili de vreme ce această persoană a murit în afara Bisericii? (Întrebarea № 8)

Ultima contradicţie, determinată de acceptarea ideii că harul sfinţitor ar putea exista în Bisericile oficiale, poate exista în interiorul Adevăratei Biserici Ortodoxe înseşi. Ar putea fi şi cea mai critică. În loc de a împărtăşi acelaşi cuget şi suflet, ar putea exista dezbinări în spatele unei aparente unităţi, unii gândind că Bisericile oficiale au har, iar alţii gândind contrariul. Cât va putea să se ţină o asemenea casă dezbinată întru sineşi? Într-un Sinod Adevărat Ortodox poţi acum găsi un ierarh gândind că în Bisericile oficiale există har, şezând şi împreună-slujind cu un altul, care gândeşte contrariul. Cât va putea deci să se ţină o asemenea casă dezbinată întru sineşi?

Pe termen lung – însă ar putea fi şi scurt sau mediu, seria de contradicţii introdusă printr-un singur paragraf într-un document bun, reprezintă o amenințare gravă pentru Adevărata Ortodoxie. Urmând învăţăturilor Părinţilor, harul sfinţitor este monopolul Bisericii. Prin urmare, dacă nu excludeţi în mod explicit prezenţa harului într-o anumită comunitate (sau deschideţi poarta către recunoaşterea harului în Bisericile oficiale), recunoaşteţi acea comunitate ca fiind Biserica (ori deschideţi poarta unei asemenea recunoaşteri). Aşadar, din pricina acestei ambiguităţi, documentul ne-ar putea duce la ceea ce am putea numi un fel de cripto-chiprianism sau semi-chiprianism, care furişat astfel poate fi şi mai periculos şi viclean.

În istoria Ortodoxiei, poporul a fost de multe ori adevăratul apărător al credinţei, în vreme ce ierarhii au căzut. Astfel, sinodului de la Ferrara-Florenţa i s-au împotrivit Sfântului Marcu al Efesului, delegatul Bisericii Georgiei (un fapt mai puţin cunoscut) şi poporul din Constantinopol. În vremea dominaţiei poloneze din Ucraina, credincioşii au rezistat uniatismului în vreme ce ierarhii au aderat la erezie. Ca urmare a schismei nou-calendariste din Grecia, credinţa a fost păzită de poporul credincios în ciuda apostaziei tuturor ierarhilor care a durat până în 1935.

Iată de ce, considerând că odată cu acest document poate fi deschisă o poartă periculoasă ca urmare a acestei formulări imprecise, ni se pare oportun să invităm toţi ierarhii care au semnat documentul, indiferent de Biserica de care aparţin, la următoarele:

  • Să răspundă la întrebările adresate în această scrisoare

  • Să declare în scris care este poziţia lor personală referitoare la prezenţa sau absenţa harului sfinţitor în Bisericile oficiale

Iară noi, cei ce aderăm la prezenta scrisoare:

  • Respingem documentul “Adevărata Biserică Ortodoxă în fața ereziei ecumenismului” în forma sa actuală şi cerem urgent o reformulare oficială ce va face limpede şi neîndoielnică învăţătura despre lipsa harului sfinţitor în Ortodoxia oficială, această entitate fiind în afara Bisericii

  • Cerem întărirea publică şi cu acrivie a canoanelor (mai cu seamă a Canonului 46 al Sfinţilor Apostoli) ce pedepseşte pe cei ce susţin prezenţa harului sfinţitor în sânul ereticilor şi dau taine ereticilor fără pocăinţa cuvenită a acestora

  • Cerem întărirea cu acrivie a anatemelor pronunţate de Adevăratele Biserici Ortodoxe împotriva celor ce susţin existenţa harului la eretici

  • Suntem gata să iniţiem practicile canonice (judecăţile) împotriva oricui susţine păreri şi fapte potrivnice învăţăturilor bisericeşti privitoare la harul sfinţitor în taine în afara Bisericii

  • Suntem gata să întrerupem comuniunea cu orice ierarh ce ar propovădui ori ar acţiona eretic, mai cu seamă în chestiunea harului din Bisericile oficiale, potrivit duhului Canonului 15 al Sinodului I-II

Toţi cei ce aderă la această declaraţie sunt rugaţi să o transmită mai departe (traducătorii sunt bineveniţi) şi să acţioneze potrivit acestei scrisori, duhului ei.

Rhineland, 10/23 martie 2014
A III-a Dumincă a Postului Mare
Sfinţii Mucenici Quadrat şi cei dimpreună cu dânsul

Last edited by Maria on Wed 26 March 2014 8:51 pm, edited 1 time in total.
Reason: disabled smilies

Priidite, poklonimsja i pripadem ko Hristu.

Matthew
Protoposter
Posts: 1812
Joined: Sat 21 January 2012 12:04 am

Re: O unire ce ridică multe întrebări

Post by Matthew »

Într-adevăr, fratele Jean-Serge, această uniune trezește multe întrebări ...

Post Reply